Te gândești să petreci un weekend la Sighișoara? Nu ești sigur dacă este destinația cea mai potrivită în raport cu dorințele și așteptările tale? Am o veste bună pentru tine. Ți-am pregătit mai jos o listă cu lucruri pe care poți să le faci la Sighișoara într-un weekend, dar și una cu lucruri pe care să le eviți la Sighișoara.
Eu sunt Emanuel Enache, m-am născut și locuiesc încă în Sighișoara, iar mai mult decât atât, din 2012 sunt ghid de turism specializat pe Transilvania. Propunerile și ideile de mai jos se bazează atât pe cunoștințele mele ca localnic al Sighișoarei, cât și pe relația pe care o am cu sute de turiști anual.
De ce să vii la Sighișoara pentru un weekend?
Pentru că este unul din cele mai faine și romantice orașe din România. O plimbare într-o seară caldă de vară pe străduțele pietruite ale cetății medievale, printre casele cu o arhitectură neschimbată de sute de ani, îți va da senzația unei călătorii într-un timp îndepărtat. Zidurile vechi din piatră, turnurile de apărare ale orașului și bisericile gotice din cetate te vor face să te raportezi altfel la trecerea timpului și efemeritatea vieții.
Pentru că Sighișoara este unul din cele mai valoroase situri istorice din România, sub patronaj UNESCO, la fel ca Sarmizegetusa Regia sau unele mănăstiri pictate din nordul Bucovinei. Știai că Sighișoara este singura cetate medievală din România locuită încontinuu din Evul Mediu până în prezent?
Pentru că este, probabil, cea mai instagramabilă cetate din România. Vei avea practic o infinitate de locuri și unghiuri ideale pentru fotografii deosebite.
Sighișoara este o bază perfectă pentru excursii de o zi. Plecând de aici, într-o zi poți explora fie zona satelor săsești cu biserici fortificate, fie Ținutul Secuiesc.
Pentru că Sighișoara este o destinație foarte accesibilă, aflată în centrul țării. Orașul este situat pe E60, la 90 km distanță de Sibiu și 120 km față de Brașov. Mai mult decât atât, dacă vii din sau dinspre Cluj-Napoca (155 km), faci doar ceva peste două ore cu mașina, din care mai mult de jumătate pe autostradă. Cu trenul, din nou ai legături bune, Sighișoara aflându-se pe magistrala feroviară care leagă Bucureștiul de Oradea și trece prin Brașov, Cluj-Napoca etc.
Ce să faci la Sighișoara într-un weekend?
Să explorezi principala atracție a orașului, cetatea medievală. Dacă o să o faci pe repede înainte, fără mari așteptări de a întelege istoria orașului, îți vor ajunge aproximativ două ore. Dacă vei citi câte ceva despre istoria orașului, vei vizita Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas, neapărat colecția de arme a muzeului (vis-à-vis de acesta) și măcar una dintre cele două biserici evanghelice din cetate, vei acoperi aproape o zi.
Dacă bănuiești că Transilvania și, în mod special, Sighișoara au mult mai multe de oferit decât ceea ce găsești pe Wikipedia, ia în calcul un tur ghidat. Înainte de a te decide, verifică aici opiniile celor care au ales această experiență.
Hiking în natură. La o oră de mers pe jos și 3,5 kilometri de cetate se află rezervația naturală Platoul Breite. Acesta este cel mai mare, bine conservat și reprezentativ habitat de pajiște împădurită cu stejari multiseculari din centrul și estul Europei. Pe platoul Breite se găsesc aproximativ 600 de stejari seculari, dintre care peste 450 au între 400 și 900 de ani. Pe lângă stejari, platoul adăpostește o mare varietate de specii de floră și faună, multe dintre ele fiind protejate prin convenții internaționale. Google Maps îți va arăta exact cum ajungi aici.
O excursie prin satele săsești cu biserici fortificate din vecinătatea Sighișoarei. Poți opta pentru renumitele Viscri, Saschiz sau Biertan, fiecare cu biserici fortificate aflate sub protecția UNESCO. Dacă acestea îți sunt deja familiare, poți alege alte destinații la fel de vechi și interesante, dar mai puțin cunoscute, cum ar fi Richiș, Copșa Mare, Archita sau Mălâncrav.
Poți să explorezi Ținutul Secuiesc, vizitând Odorheiul Secuiesc, un oraș vechi, reprezentativ pentru cultura maghiară, aflat la doar 55 km de Sighișoara. Aici, pe lângă patrimoniul istoric, poți vizita Mini Transylvania, un parc tematic unic, multicultural, unde vei găsi machete ale unor clădiri istorice din România. Nu rata ocazia să savurezi un gulaș autentic în acest oraș. Îți recomand Restaurantul Pethő și Cofetăria Alexandra pentru niște deserturi deosebite.
Poți să faci o excursie la Târgu Mureș, la 55 km distanță, o oră și un pic de condus. Aici, pe lângă alte atracții, poți vizita cea mai mare și bine întreținută grădină zoologică din România, o alegere excelentă pentru familiile cu copii. De asemenea, îți recomand să vizitezi impresionantul muzeu din Palatul Culturii, te asigur că această vizită te va face să ai o perspectivă diferită asupra minorității maghiare.
De la primele zile de primăvară până toamna târziu, îți recomand cu căldură o excursie la Sovata (la 60 km depărtare). Dacă nu ai mai fost recent sau dacă nu ai fost deloc, vei avea o surpriză plăcută. Sovata a devenit, în ultimii ani, o stațiune foarte curată, bine întreținută și cu multe oportunități de relaxare. Indiferent de sezon, poți face o plimbare pe „Drumul Sării”, un traseu tematic interesant, bine marcat și ușor de parcurs prin pădurea ce încojoară Lacul Ursu. Vara, poți face o baie într-unul dintre cele trei lacuri sărate: Ursu, Negru și Aluniș. Preferatul meu este Aluniș. Dacă ai timp, merită să vizitezi și Salina Praid, aflată la doar 10 km de Sovata.
Dacă ai timp și ești dispus să conduci puțin mai mult, îți recomand o vizită la Salina Turda, cea mai bine amenajată și, probabil, cea mai spectaculoasă salină din România. De asemenea, poți merge până la Bran, la celebrul „castel al lui Dracula”, cel mai vizitat obiectiv turistic din țara noastră. În drum, poți face o oprire pentru o plimbare prin centrul istoric al Brașovului. La o oră și jumătate distanță se află și Sibiul, unde, pe lângă renumitul centru istoric, te așteaptă fascinantul Muzeu Astra, cel mai mare muzeu în aer liber din Europa.
Cazare pentru un weekend la Sighișoara – unde să stai?
Din fericire, oferta este foarte bogată, Booking și Airbnb oferă constant între 350 și 400 de opțiuni de cazare la Sighișoara, pentru orice buget. Ca și în restul industriei turistice, regula de aur este să îți bazezi alegerea în primul rând pe recenzii. Nu există o evaluare mai corectă decât cea oferită de foștii clienți.
Unde să mănânci la Sighișoara?
Din păcate, Sighișoara nu se remarcă în mod deosebit la acest capitol. Comparând raportul preț/calitate al restaurantelor din Sighișoara cu cel al altor orașe turistice din Transilvania, precum Sibiu sau Brașov, diferențele sunt evidente. De aceea, sunt destul de reținut când vine vorba de recomandări la acest capitol. Sezonul turistic este destul de scurt – din aprilie până la finalul lunii octombrie – și, în afara acestuia, majoritatea restaurantelor locale se luptă din greu cu problema păstrării personalului cu experiență.
Dacă totuși nu vrei să citești recenzii pe Google sau Tripadvisor și cauți sugestii directe, îți recomand restaurantele Wanderer și Michelangelo, situate aproape de zidurile cetății. Iar dacă vrei neapărat să mănânci în cetate, încearcă La Strada, un restaurant nou care se distinge prin preparate gătite cu pasiune. Pentru gurmanzii care vin de mai departe și sunt interesați de adevărata gastronomie ardelenească, recomand Laci Csarda la Târgu Mureș sau Restaurant Petho la Odorheiu Secuiesc.
Ce să nu faci în Sighișoara? Cum să te ferești de capcanele turistice locale?
Am decis să las la final partea cea mai delicată și, probabil, cea mai interesantă din toate recomandările despre Sighișoara. La fel ca întreg articolul, și această parte este subiectivă, nu reprezintă un adevăr absolut, așa că, dacă nu ești de acord în totalitate cu mine, te rog să nu mă judeci prea aspru.
Dacă vii la Sighișoara crezând că vei găsi o cetate plină de locuitori… trebuie să îți schimbi așteptările. În prezent, doar aproximativ 10 imobile mai sunt locuite permanent în cetate, iar numărul lor continuă să scadă. Este trist, dar aceasta este realitatea actuală. În locul familiilor care locuiau aici cu două decenii în urmă, vei găsi acum apartamente de închiriat prin Airbnb, cafenele și magazine de suveniruri.
Dacă ai în minte imaginea unei cetăți medievale liniștite și retrase, așa cum apare de obicei în pozele de pe net, trebuie să te pregătești pentru altceva. Între lunile aprilie și octombrie, în intervalul 09:30 – 17:00, cetatea devine cel mai aglomerat loc din oraș. Dacă îți dorești liniștea și intimitatea pe care le vezi în fotografiile de pe Instagram, va trebui să te trezești foarte devreme sau să aștepți până după ora 17:00, când fluxul de turiști scade. În zilele de vârf ale sezonului turistic, cetatea poate fi vizitată zilnic de până la 50 de autocare, pe lângă turiștii care sunt deja cazați aici.
Nu aș opta pentru cazare în niciunul dintre cele mai mari hoteluri ale orașului, care aparțin unor lanțuri cunoscute. Deși sunt impunătoare, le lipsește sufletul. În schimb, la același buget, poți alege o locație mai mică, deținută de localnici, care îți va oferi șansa să te conectezi cu oamenii și să te bucuri de o experiență autentică.
Cu siguranță, nu aș folosi trenulețele turistice, acelea pe care le vei vedea ocupând Piața Cetății. Sighișoara este, probabil, singurul loc din Europa unde aceste trenulețe te preiau din centrul istoric, te scot în afara acestuia și apoi te aduc învapoi. Logica traseului ar trebui să fie exact invers. În plus, este o plimbare destul de inconfortabilă într-o remorcă – și cam atât.
Nu m-aș caza în cetate decât dacă mi-aș dori cu tot dinadinsul să bifez această experiență. În afara zidurilor, vei găsi atât prețuri mai bune, cât și condiții mai avantajoase. Sighișoara este un oraș mic, iar distanțele sunt scurte — oriunde ai sta, cetatea nu va fi departe. Dacă vii dintr-un oraș mai mare, acest sentiment va fi și mai puternic.
Aș evita să iau masa în cetate. Deși cetatea poate părea tentantă pentru o cină romantică sau sau un prânz copios, trebuie să îți spun că este un loc aglomerat, în care clienții restaurantelor se schimbă zilnic. Din acest motiv, o calitate ridicată a serviciilor și a mâncării nu reprezintă o prioritate. Din păcate, cu câteva excepții, restaurantele din cetate reușesc să impresioneze doar prin preț, nu și prin calitatea mâncării. Dacă ești în căutarea unei experiențe gastronomice cât mai corecte, îți recomand să explorezi locațiile din afara zidurilor cetății.
Nu aș cumpăra suveniruri „locale” fără să fiu sigur că sunt cu adevărat autentice. Sighișoara are câteva locuri speciale, cum ar fi Turnul Cojocarilor și Casa cu Cerb, unde poți observa măiestria artizanilor în atelierele lor. Din păcate, majoritatea magazinelor din cetate sunt pline de „suveniruri” fabricate în serie, adesea in China, care nu au nicio legătură cu tradiția locală.
Sper ca aceste recomandări să te ajute să decizi dacă Sighișoara, cu atmosfera ei aparte și istoria sa complexă, este destinația potrivită pentru următorul tău weekend. Dacă vei alege să vii, îți doresc o experiență de neuitat, indiferent cum vei alege să descoperi acest oraș plin de farmec.