Cu o istorie care se intinde pe parcursul a patru milenii, Cetatea Medievala Sighisoara este astazi in secolul XXI unul dintre cele mai speciale locuri ale Europei din punct de vedere al patrimoniului istoric construit. Situat in apropierea celei mai importante intretaieri de drumuri istorice ale Evului Mediu, drumul care lega Moldova de Tara Romaneasca si cel care lega Transilvania de Vestul Europei, Sighisoara cunoaste o perioada de inflorire incepand cu a doua jumatate a secolului al XII-lea odata cu colonizarea unei populatii germanice venită dintr-un spaţiu european de civilizaţie superioară. Cunoscuta mai degraba astazi in ghidurile turistice ca locul de nastere al lui Dracula, orasul Sighisoara adaposteste de fapt ultima cetate medievala inca locuita din S-E Europei si totodata una din cele mai bine conservate. Acest lucru a dus la includera orasului Sighisoara sub patronaj UNESCO incepand cu anul 1993.

OBIECTIVELE ISTORICE DIN CETATEA MEDIEVALA SIGHISOARA

Turnul cu Ceas

Simbol al autorităţii publice in trecut, iar acum al oraşului Sighişoara, Tur­nul cu Ceas este unul din cele mai expresive monumente de arhitectură militară din Transilvania. El a fost iniţial, în sec. XlI-XIV, un simplu turn de poartă cu maximum două niveluri, şi a devenit mai târziu, „Turnul cel mare al porţii din faţă”. în forma sa actuală atinge împreună cu acoperişul 64 m înălţime, fiind o prismă dreptunghiulară cu ziduri masive, cu o bază dreptunghiulară măsurând 12 x 8,66 m, având patru niveluri şi o galerie de observaţie. De la nivelul de căl­care actual până la baza acoperişului turnul propriu-zis măsoară 30 m, iar de la baza acoperişului până la girueta-cocoş din vârful fieşei sunt încă 34 de m, in aşa fel încât acoperişul este mai înalt decât turnul.
Turnul poartă multe însemne ale autorităţii publice locale: cele patru tur­nuleţe amplasate pe colţurile acoperişului, inalte de 12,5 m, sunt simboluri ale autonomiei judiciare ale Sfatului care avea „dreptul spadei” putând pronunţa şi executa condamnări la pedeapsa capitală. Orologiul şi figurinele sale pot fi şi ele considerate, în parte, simboluri ale autorităţii publice, iar sfera aurită de pe vârf, ea însăşi simbol al puterii, este o cap­sulă cu diametrul de 1 m care conţine diverse documente. Deasupra sferei se află un alt simbol al autorităţii sta­tale din ultimele 3 secole: pajura bi­cefală a imperiului austriac.
Saşii sighişoreni au fost oameni orgolioşi şi au dorit să aibă cel mai mare turn din Transilvania de sud. Poate că nu este o simplă în­tâmplare faptul că la Sighişoara se menţine până astăzi in funcţiune cel mai expresiv ceas de turn din toată Transilvania: ceasul cu figu­rine din Turnul cu Ceas. In oraşul de pe Târnava Mare a existat încă din sec. al XlV-lea o puternică tradiţie în acest domeniu, un veritabil centru al orologeriei de turn.
Incă din timpuri foarte vechi se afirmă că ceasul din turnul cel mare anunţa orele, iar din 1648 chiar şi sferturile de oră” Modernizarea din 1648 se datorează meşterului). Kirschel venit din Konigsberg şi stabilit la Sighişoara. Tot el a realizat şi figurinele pictate, iar ceasul lui Kirschel era „fără asemănare in Transilvania secolului al XVII-lea” (Schuller 1934,11).
Actualul mecanism produs special în Elveţia de firma „Fuchs und Sohn” şi instalat în 1906, fiind cumpărat de oraş pentru suma de 4.000 coroane.
Pe ambele faţade ale turnului există câte un cadran uriaş de ceasornic cu diametrul de 2,40 m, având câmpul vopsit în negru şi arătătoarele iniţial aurite, iar în imediata apropiere se află nişele cu figurine simbolice. în nişa de pe faţa­da dinspre Cetate se află, dispuse pe trei registre, următoarele figurine: jos. in stânga zeiţa Păcii purtând în mâini o ramură de măslin şi o trompetă, in dreapta este micul toboşar care dublează bătaia clopotelor lovind cu ciocanul din mâna dreaptă in mica „tobă” de bronz. în poziţie centrală se află două figurine mari cu rochii albastre în port săsesc, care domină compoziţia: Dreptatea, cu balanţa in mână şt justiţia, legată la ochi şi cu spada ridicată. în registrul superior se afla fixate pe un balans de metal două figurine mici, cu aspect de îngeraşi, reprezen­tând „Ziua” şi „Noaptea” Ziua are o flacăra pe cap şi o inimă arzătoare în mâini, iar Noaptea poartă în fiecare mână câte o torţă. Ele marcau, de fapt, prin apariţia alternativă la 6 dimineaţa şi la 6 seara, ziua de muncă de 12 ore a meşteşugarilor din Cetate.
Nişa de pe faţada dinspre Oraşul de Jos are numai două registre: in partea de Jos in stânga apare micul toboşar, identic cu perechea sa de pe cealaltă faţa dâ, iar în dreapta o figurină care şi-a pierdut atributele, reprezentând, probabil. „Călăul”, ca avertisment pentru cei certaţi cu legea, ţinând in mâini, foarte probabil, biciul şi securea. în poziţie centrală dominantă se află instalaţia rotativă pe care sunt montate cele 7 figurine din lemn reprezentând pentru cei mai mulţi zilele săptămânii, dintre care numai una poate fi văzuta din Oraşul de Jos la mica fereastră drapată, cu decor din lemn traforat. În fiecare noapte la orele 24 instalaţia se roteşte de Ia stânga spre dreapta cu câteva grade, ziua cea veche iese din spaţiul ferestrei şi se instalează ziua cea nouă pentru a fi văzută dimineaţa do cetăţeni, în evul mediu, intr-o vreme in care nu existau alte mijloace de informare, această instalaţie oferea singura posibilitate de a şti imediat in ce zi a săptămânii te afli.

Turnul Zidarilor şi Dulgherilor
Între Turnul cu Ceas şi Turnul Tăbâcarilor, cu mai bine de 250 de ani în urmă a existat un turn mai puţin cunoscut. K. Leonhardt îşi aminteşte că a des­coperit resturile fundaţiei masive de piatră ale acestui turn în timpul lucrărilor de construcţie a noii clădiri a internatului de lângă Alberthaus, în 1940. Din ve­chile protocoale ale Sfatului reiese că în sec. al XVIIl-lea un cetăţean din Oraşul de Jos a demolat pe banii lui acest turn ajuns într-o stare avansată de degradare, punându-i casa în pericol. Alte date asupra acestui turn nu se cunosc.

Turnul Tăbâcarilor
Următorul turn de pe latura de sud-est a zidului Cetăţii este un turn cu aspect modest, o prismă de plan pătrat cu acoperiş extrem de simplu, într-o singură apă spre interiorul Cetăţii. Forma şi poziţia sa retrasă în spatele zidului îl recomandă ca unul dintre turnurile vechi, poate chiar din prima incintă a oraşu­lui din sec. XIII-XIV. Acest turn cu aspect arhaic nu a fost atins de incendiul din 1676. Notarul J. Krempes precizează că tăbâcarii utilizau pentru apărarea lui: „o archebuzâ dublă, una simplă, o muschetă, o jumătate de chintal de pulbere şi câteva ghiulele”.

 

Turnul Cositorarilor
Zidul Cetăţii începe să urce tot mai accentuat spre sud-vest, unde la aproximativ 45 m de Turnul Tăbâcarilor se află turnul cu arhitectura cea mai expresivă. înalt de 25 m acest turn porneşte de la o bază pătrată (turnul cel vechi) după care trunchiul de zidărie devine pentagonal, pentru ca mai sus să se lărgească brusc şi să devină octogonal. Acoperişul, uşor dezaxat, are un plan hexagonal, iar partea de lemnărie din interior este o veritabilă operă de artă a dulgherilor sighişoreni. O inscripţie (astăzi dis­părută) aflată în trecut deasupra uşii, amintea că la 1583 turnului i s-au fă­cut unele reparaţii şi se presupune că tot atunci s-a construit şi micul bastion pentagonal cu deschidere către Oraşul de Jos. Ca o curiozitate Fr. Muller notează eâ in tradiţia orală săsească acest turn s-ar fi numit multă vreme Turnul Pantofarilor (Muller 1857, 20). Baza pătrată a turnului şi bolta de piatră de la parter il recomandă ca un turn vechi, dar modificările de planuri care l-au adus la forma actuală sunt ulterioare secolului al XV-lea. Pe faţadele sale se mai pot vedea încă urmele gloanţelor din timpul asediului kurutzilor de la 1704-1706.

 

 

Turnul Aurarilor
Turnul Aurarilor a fost considerat unul dintre cele mai vechi şi mai puter­nice turnuri din sistemul defensiv sighişorean. Din descrieri şi din iconografie acest turn pornea de la o bază patrulateră şi îşi modifica forma devenind penta­gonal sau hexagonal, fiind oarecum asemănător cu evoluţia Turnului Cositorarilor. Acest turn legendar a fost pe cât de important, pe atât de bogat în ornamen­te. Fiind turnul celei mai bogate bresle el avea reliefurile din piatră profilată de la partea superioară îmbrăcate în foiţă de aur, în aşa fel încât strălucea în soare şi era vizibil de la mari distanţe (Miiller 1857,18)
Turnul a avut de suferit in urma atacurilor din 1706 şi a fost reparat în anul 1717, prilej cu care pe vârful său a fost aşezată o sferă cu vulturul bicefal deasu­pra. în 1809 el va fi lovit de un trăsnet şi parţial distrus, în aşa fel încât a trebuit să fie demolat în anul 1863. Partea sa inferioară, de formă patrulateră, a fost transformată mai întâi în sală de gimnastică pentru Gimnaziul evanghelic, iar din 1936 arhitectul Fr. Letz a transformat sala de sport în capelă mortuară, aflata şi azi imediat la sud-vest de intrarea în Biserica din Deal.

Turnul Frânghierilor
Acest turn este o prismă cu bază pătrată, cu formă mai simplă şi de di­mensiuni ceva mai reduse în compara­ţie cu Turnul Aurarilor. Ca şi turnul în­vecinat al aurarilor el a suprapus vechea incintă de piatră de pe vârf, întrucât la etajul inferior, in pivniţă, mai pot fi văzute şi azi crenelurile astupate ale incintei iniţiale. În 1630 el a fost reparat de pri­marul M. Eisenburger, iar mai târziu a fost transformat în locuinţă a paznicului cimitirului. Chiar si in prezent o familie locuieste acest turn, ei fiind totodata si ingrijitorii Cimitirului Evanghelic din Sighisoara, cel mai vechi cimitir al orasului.

 

 

 

 

 

Turnul Măcelarilor
Turnul Măcelarilor este o construcţie realizată mai târziu, probabil spre sfârşitul secolului al XV’-lea. Iniţial el a avut forma unei prisme cu 8 laturi, dar in sec. al XVI-lea a fost reconstruit pe un plan hexagonal şi a fost supraînălţat cu două etaje, pentru a căpăta câmp de tragere şi de vedere peste micul bastion de artile­rie în formă de pungă, cu 12 laturi, construit in acelaşi secol in faţa sa, către vest. Acest turn are trei etaje cu câte 5 goluri de tragere, iar accesul se făcea in trecut prin galeria zidului Cetăţii. Incendiul din 1676 nu a afectat turnul. 

 

 

 

Turnul Cojocarilor sau al Blănarilor
Aflat la mică distanţă spre nord de Turnul Macelarilor, acest turn are dimensiuni mai reduse, dar este foarte bine proporţionat. De plan pătrat, cu patru mici niveluri, ultimul ni­vel fiind lărgit şi prevăzut cu câte trei guri de păcură în consolă, pe fiecare latură, a fost datat timpuriu (sec. XIV) tocmai datorită formei sale mai simple. Registrul de socoteli din 1568 menţionează faptul că turnul a fost re­construit în acest an, iar la reconstrucţia lui s-a lucrat 40 de zile, in timp ce pen­tru acoperiş s-a lucrat 36 de zile. Lucrări de reparaţii ulterioare sunt menţionate in 1594 şi 1595. Incendiul din 1676 l-a afectat grav, iar forma sa actuală datează dc la marea reparaţie din 1679.

 

 

Turnul Ţesătorilor
Construit în secolul al XV-lea, era amplasat între Turnul Croitorilor și Turnul Cojocarilor. Acesta a servit drept a doua închisoare militară a orașului, prima închisoare fiind situată sub Turnul cu Ceas. În anul 1846, s-a hotărât demolarea turnului, iar pietrele rezultate au fost folosite pentru a pava o parte din străzile cetății. Turnul avea inițial o structură patrulateră, construită la finalul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea, însă, odată cu dezvoltarea armelor de foc, a fost transformat într-un turn cu bază hexagonală. Astazi se vad doar ruinele lui.

 

Turnul Croitorilor
„Turnul cel mare al porţii din spate” a fost repartizat uneia dintre cele mai vechi şi distinse bresle ale Cetăţii, breasla croitorilor. Acest turn este considerat drept unul din cele mai frumoase turnuri ale Cetăţii şi impresionează şi astăzi prin masivitate şi simplitate. Cele două ganguri boltite de la bază sugerează o datare timpurie, probabil la sfârşitul sec. XIII (Niedermaier 2000,6) sau în sec. al XlV-lea (Dubowy 1957, 50; Drăguţ 1968, 29). Deasupra celor două ganguri carosabile există astăzi încă două niveluri, dintre care ultimul este prevăzut cu trei guri mari de păcură în alternanţă cu patru goluri de tragere care-i conferă construcţiei un aer impozant. Cele două porţi boltite au avut în vechime grilaje (herse, Faligatter), care glisau vertical.
Când a izbucnit incendiul din 1676 in interiorul lui se găseau, în afară de mari cantităţi de grâne, „multe proiectile, platoşe, halebarde, împreună cu două tunuri şi mult praf de puşcă” (Muller 1857, 19). în urma exploziei prafului de puşcă partea superioară a turnului împreună cu bolta gangului de nord- est au fost distruse, aspectul său ac­tual datorându-se reconstruirii de după incendiu. Cu ocazia reparaţi­ilor efectuate imediat după incendiu gangul de nord-est a fost zidit şi transformat in depozit, până in 1935 când bolta a fost restaurată şi readusă la forma iniţială, iar gangul redeschis circulaţiei.
Turnul Croitorilor, ca şi Turnul cu Ceas, a avut o construcţie de pro­tecţie de tip barbacană realizată in faţa porţilor. Barbacana de aici era alcătuită dintr-un zid lung de aprox. 70m ce pleca de la Turnul Croitorilor spre sud-vest, de-a lungul trotuarului actualei şosele care urcă spre Cetate, ajungând până Ia „Poarta cea mai din dos” şi dintr-un alt zid ce urca de la această poartă spre est, până la Turnul Ţesătorilor, închizând un perimetru patrulater unde inamicul, odată intrat, putea fi lovit din toate părţile. După incendiul clin 1676 turnul va fi reconstruit in anul 1679 sub primarul Michael Helwig.

 

 

Turnul Cizmarilor
În forma actuală apare ca un turn construit mai târziu, trădând influenţele arhitecturii baroce. Privit din interiorul Cetăţii nu este foarte înalt, având un plan hexagonal, cu diametrul exterior de 10 m şi cu un acoperiş prelung care domină masa de zidărie şi in care există două mici şi elegante turnuleţe de ob­servaţie spre sud-est şi nord-vest. Turnul este menţionat documentar abia în 1522, în anul 1603 generalul G. Basta, temându-se de un asediu din această parte, a construit aici un val de pământ cu palisadâ. în 1605 în timpul asediului condus de Bocskay a fost bombardat şi distrus zidul dintre Turnul Cizmarilor şi Turnul Lăcătuşilor. în urma acestui fapt primarul a decis să se ridice între cele două turnuri un zid mai avansat, care a dublat zidul cel vechi, spaţiul dintre cele două ziduri fiind transformat în bastion de artilerie, numit fie bastionul cizmarilor, fie bastionul călugăriţelor „Nonnenschantze”. Lucrarea de fortificare a fost încheiată in 1658 în timpul principelui G. Râkoczi II. Incendiul din 1676 l-a distrus complet, datorită canti­tăţilor mari de pulbere aflate acolo, astfel că acest turn a fost reconstruit „din temelii” în 1681 sub primarul Michael Helwig, iar forma sa barocă de atunci provine.
Bastionul Cizmarilor a fost parţial demolat in 1846, în vechile desene este vizibilă o portiţă protejată de un “turnuleţ de veghe” în consolă, care era am­plasată cam pe la mijlocul distanţei actualului zid dintre Turnul Cizmarilor şi Biserica Catolică.

 

Turnul Lăcătuşilor
Despre acest turn se ştiu foarte puţine lucruri. O imagine grafică semna­tă de Debreczeny, aflată in volumul „Zu Schăssburg anno 1848″, oferă imaginea unui turn de dimensiuni relativ reduse, „de plan pătrat sau rombic, cu un parter şi două niveluri şi cu scară exterioară de acces pe faţada dinspre Cetate. EI se afla in imediata apropiere a bisericuţei maicilor franciscane şi asigura flancul drept al bastionului cizmarilor. Acest turn a ars în timpul marelui incendiu şi a fost re­construit în 1683 pe vechiul amplasament şi cu acelaşi plan. în 1894 atât turnul cât şi bisericuţa au fost demolate, iar pe locul celor două construcţii s-a ridicat actuala Biserică Catolică.

Turnul Dogarilor
Acest turn, despre care se ştie cu siguranţă că a fost una din cele mai vechi construcţii de piatră din Cetate, se afla in vechime aproximativ în colţul de nord al actualului Palat Administrativ şi a fost demolat in 1886 pentru a face loc clă­dirii comitatului de atunci. La etajul inferior al turnului se ştie că a existat o cameră “in formă de capelă” cu o frumoasă boltă în cruce suspendată pe ner­vuri de profil dreptunghiular. Se presupune că la origine această construcţie masivă a fost un turn locuin­ţă aparţinând unui potentat local din sec. al XIII-lea. Este posibil să fi aparţinut acelui „comes Wasmundus”, menţionat la 1302 sau unui înaintaş al său. In sec. al XV-lea turnul a fost preluat de sfatul oraşului şi repartizat breslei dogarilor spre apărare. A fost avariat în timpul marelui incendiu din 1676, dar nu sunt informa­ţii cu privire la refacere.

Turnul Bărbierilor
Intre tumul dispărut al dogarilor şi turnul de astăzi al fierarilor a existat in vechime un bastion foarte lung, pe care sighişorenii l-au întărit suplimentar prin construirea Turnului Bărbierilor. Despre el nu se ştie nimic sigur, nici măcar amplasamentul nu a fost localizat. Există o platformă care depăşeşte puţin marginea terasei imediat la nord de actualul Turn al Fierarilor, unde săpăturile arheologice ar putea, eventual, sâ-l localizeze. în 1631 primarul M. Eisenbuger a desfiinţat vechiul bastion retrăgând tot zidul pe actualul amplasament din faţa Palatului Administrativ şi cu această ocazie a demolat şi Turnul Bărbierilor. 

Turnul Fierarilor
Având un plan dreptunghiular, acest turn domină cu masivitatea sa toată latura de nord-est a fortificaţiilor Cetăţii, protejând în acelaşi timp corul Bisericii Mănăstirii. Este un turn de flancare, adosat sau lipit de vechiul zid al Cetăţii. în trecut turnul avea trei niveluri marcate Ia exterior prin goluri de tragere. La nivelul superior sub cornişă, pe faţada principală, există o frumoasă alternanţă de cinci guri de păcură şi patru goluri de tragere care-i conferă turnu­lui un aer de eleganţă robustă. Turnul Fierarilor este opera vrednicului primar M. Eisenburger care l-a zidit „din temelii”. O inscripţie pictată pe faţada dinspre Oraşul de jos, din care nu se mai văd decât câteva pasaje, arată că amintirea lui Eisenburger s-a păstrat printre urmaşi.

 

 

 

Biserica din Deal

„Bergkirche” este fara indoiala cel mai important monument de arhitectura religioasa din Sighisoara, ea fiind a treia catedrala gotica ca marime intre Viena si Istanbul si singura din Transilvania care are in componenta ei o cripta cu 60 morminte apartinand secolelor XVI – XVIII.
Asezata la altitudinea de 429 m pe cel mai inalt punct al Dealului Scolii, acolo unde in vechime se afla vechea citadela de refugiu, biserica domina cu masivitatea sa intregul oras, ea fiind vizibila de la distanta, aproape din toate directiile. Lucrarile de constructie au inceput in anul 1345 avand la baza o capala romanica datand din jurul anului 1200.  Monumentala catedrala in stil gotic inchinata Sf. Nicolae avea sa fie terminata 180 de ani mai tarziu, in anul 1525. Ea inglobeaza in constructie doua cladiri mai vechi preexistente pe platoul superior al Dealului Cetatii, un donjon patrulater ce facea parte din vechiul sistem defensiv al cetatii si o capela romanica. De-a lungul secolelor ea a suportat mai multe restaurari importante, ultima desfasurandu-se pe perioada a 11 ani timp in care biserica a fost inchisa publicului, intre 1992 – 2003. Aceasta ultima restaurare a fost incununata cu premiul Europa Nostra in anul 2004, premiu cu atat mai valoros cu cat a fost castigat intr-o competitie la care au fost nominalizate peste 100 de alte catedrale, castele si cladiri istorice de pe cuprinsul Europei restaurate in acea perioada de timp.

 

Biserica Manastirii Dominicane

Din anul 1298 dateaza prima mentiune documentara a Bisericii Manastirii, la data mentionata considerandu-se ca ridicarea complexului, inceputa in a doua jumatate a secolului al XIII-lea, nu era inca terminata. Documentul este o “scrisoare de indulgenta” din 20 Martie 1298, in timpul papei Bonifacius XVIII, prevazuta cu sigiliile a zece episcopi de la Roma. In evolutia constructiva a bisericii exista patru faze. Intre 1250 – 1300 o faza gotica timpurie cand este ridicat primul edificiu apartinand stilistic de goticul timpuriu, probabil o biserica sala de dimensiuni reduse din care nu s-a pastrat aproape nimic. Intre 1483 – 1515 ofaza gotica tarzie cand are loc refacerea vechii biserici pe baza unui program amplu care a dus la transformarea vechiului edificiu intr-o biserica hala cu trei nave fara turn clopotnita si cu acoperis foarte inalt. Intre 1677 – 1682 o faza baroca, survenita dupa marele incendiu din 1676 care a distrus acoperisul si boltile navelor, cand s-au intreprins modificari ce au afectat mai mult interiorul bisericii. Intre 1928 – 1929 o faza finala, cand au fost desfiintate vechile balcoane de lemn care erau suprapuse cate trei pe zidurile navelor laterale.Biserica adaposteste aztazi o frumoasa colectie de 39 de covoare anatoliene datand din secolul al XVII-lea care impodobesc stalpii si balustradele balconului dinspre N.