Colonizarea saşilor în Transilvania a fost un proces amplu, determinat de o serie de cauze. Dintre acestea am aminti următoarele:
- Creşterea populaţiei germane în anumite zone, ceea ce duce la o suprapopulare a satelor şi o ruinare a unor gospodării ţărăneşti, ceea ce determină o migrare spre zone mai puţin populate ca urmare a obţinerii unor privilegii. Astfel apar colonizări în Boemia, Moravia, ţările baltice, Slovacia şi Transilvania.
- Meşteşugarii şi comercianţii erau stânjeniţi de lupta cu anumiţi nobili pentru drepturi şi erau dispuşi să se aşeze în comune cu privilegii regeşti pentru a-şi desfăşura liber activitatea.
- A fost o colonizare cerută de regalitate ( în special de cea maghiară ) care a dorit aşezarea unei populaţii, care să se ocupe de dezvoltarea economică şi să apere teritoriul de atacurile unor populaţii migratoare.
Emigrarea a început din ducatele apusene ale Imperiului German, de unde treptat s-au mutat familii întregi din dreapta Rinului, Saxonia, Suabia şi Bavaria spre estul continentului. Printre cei veniţi în Transilvania găsim Flandrensi, Teutoni, Saxoni dar şi latini . Se poate spune că majoritatea au venit din zona Flandrei şi a Luxemburgului, dialectul vorbit de saşii ardeleni fiind foarte asemănător cu cel luxemburghez. Numele de saşi ( Saxones, Sachsen) este primit aici în Transilvania şi derivă de la faptul că au cerut şi li s-a acordat aceleaşi privilegii ca şi minerilor saxoni din Slovacia. Dacă aceştia şi-au pierdut numele de saxoni şi au preluat numele de Zipzer de la regiunea Zips , germanii din Transilvania au preluat numele de saxoni.
Colonizarea lor s-a făcut în mai multe etape, în grupuri mai mari sau mai mici, conduşi de greavi şi s-au aşezat în a a jumătate a secolului al XII-lea în jurul episcopiei de Alba punând bazele localităţiilor Cricău, Ighiu şi Romos. În privilegiul din 1206 al regelui Andrei al II-lea sunt numiţi „ primii oaspeţi ai regelui”.
Al doilea val de colonizare se realizează în jurul Sibiului, unde au întemeiat capiturile Sibiu, Nocrich şi Cincu, după care în a doua jumătate a secolului al XII-lea se vor aşeza în zona Bistriţei şi a Reghinului, iar după părăsirea Tării Bârsei de către cavalerii teutoni se vor aşeza în jurul Braşovului. În a doua jumătate a secolului al XIII va fi ultimul val de colonizare în zona Târnavelor. Acest vast teritoriu ocupat purta numele de Fundus Regius, adică Pământul crăiesc.
Diploma andreana-Goldener_freibrief_1224
În anul 1224 regele Andrei al II-lea le acordă privilegii prin Bula andreană , prin care li se dă drept de autoadministrare în Pământul Crăiesc, în schimbul plăţii unui impozit de 500 de mărci de argint anual şi a participării cu 100 de soldaţi, dacă armata era condusă de rege şi cu 50 de soldaţi dacă era condusă de voievodul Transilvaniei. Avreau de asemenea dreptul alegere liberă a funcţionarilor şi de a circula liber în Transilvania şi în Ungaria.
Din punct de vrdere administrativ erau organizati în scaune şi districte, Astfel, existau 9 scaune ( Sibiu, Sebeş, Orăştie, Cincu, Nocrich, Rupea, Sighişoara, Miercurea şi cele doua unite Mediaş şi Şeica Mare) şi doua districte Braşov şi Bistriţa. Aceste scaune şi districte erau reunite în adunarea numită Universitas Saxonum cu reşedinţa la Sibiu, în fruntea cărora se afla comitele saşilor.
În fruntea satelor se afla Vilicul sau greavul, iar în fruntea oraşelor era primarul ajutat de un viceprimar, de un jude regal, care era singura persoană numită de rege şi judeca persoane acuzate de tradare şi de crimă şi de judele scaunal , care se ocupa de celelalte delicte.